Casa Socială a Constructorilor (CSC) a participat activ la „Forumul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale”, eveniment strategic desfășurat pe 3 iulie 2026 la Constanța, sub egida Patronatului Societăților din Construcții (PSC) Filiala Dobrogea.
Instituția noastră a fost reprezentată la cel mai înalt nivel de Directorul General, dl. Cristian Ștefănescu, în calitate de speaker invitat. Ediția din acest an a forumului a marcat borne aniversare importante — 25 de ani de la înființarea PSC și 20 de ani de la înființarea FPSC — reunind oficiali ai administrației publice, lideri din mediul de afaceri, investitori și experți pentru a dezbate viitorul execuției și tehnologiilor inteligente în sectorul construcțiilor. După un prim panel cu caracter aniversar, evenimentul a fost structurat în trei mari paneluri de discuție, abordând integrat cele mai presante provocări ale industriei. Primul panel a discutat de reformă legislativă și investiții, în care s-au analizat predictibilitatea fiscală, simplificarea administrativă și menținerea ritmului investițiilor publice. În al doilea panel despre infrastructură și energie, s-a dezbătut rolul strategic al Dobrogei în conectivitatea transporturilor și a proiectelor de energie nucleară. În ultimul panel au fost prezentate soluții tehnologice de ultimă oră, precum automatizarea proceselor, utilizarea roboților și digitalizarea managementului de șantier pentru combaterea deficitului de personal calificat.
Intervenția CSC a avut ca temă protecția socială în era digitalizării, în cadrul panelului dedicat dinamicii resurselor umane și managementului riscurilor, Directorul General al CSC, Cristian Ștefănescu, a susținut o prezentare, având tema Mecanismele de protecție a lucrătorilor în extrasezon și efectul lor asupra stabilizării forței de muncă, axată pe mecanismele de protecție a lucrătorilor în extrasezon și efectul lor asupra stabilizării forței de muncă. În contextul deficitului sever de personal și al presiunii de livrare a proiectelor majore de infrastructură, dl. Ștefănescu a subliniat importanța vitală a schemelor paritare de protecție socială.
Prin această prezență, Casa Socială a Constructorilor își reafirmă rolul de partener de dialog de încredere, militând strâns alături de asociațiile patronale pentru un sector al construcțiilor modern, stabil și adaptat tehnologiilor viitorului.
Pentru mai multe detalii despre structura dezbaterilor și concluziile evenimentului, puteți accesa comunicatul oficial pe pagina evenimentului PSC:
Galerie foto eveniment



